Preambul

Când eram copilă aveam oarece complexe că mama mea era „bătrână“ în comparație cu mamele colegilor mei care adesea se arătau șocați când le spuneam vârsta ei. Eu veneam acasă șucărită și o întrebam pe mama de ce nu m-a născut mai devreme și de ce toate celelalte mămici sunt mai tinere decât ea. Nu știu nici acum cum o afectau pe ea genul acesta de situații, dar mie îmi părea mereu senină când îmi răspundea același lucru: „Vârsta nu contează așa de mult, sunt oricum încă tânără, dar eu am vrut să fac un copil în momentul când am simțit că am ce să îi ofer, nu doar din punct de vedere material.“ Apoi îmi povestea cum la naștere, medicul îi spunea mereu „mamă bătrână“ și se minuna de nașterea ușoară pe care a avut-o, you know, în calitate de „mamă bătrână“. Avea 32 de ani.

Am depășit vârsta aceasta. Nu am copii încă. Poate îmi doresc, poate nu. (Cu siguranță, nu în România.) Dar mi-au rămas în cap cuvintele ei „am vrut să fac un copil în momentul când am simțit că am ce să îi ofer“. Aproape în fiecare an al vieții mele, de când sunt activă din punct de vedere sexual, m-am întrebat: Dacă aș face un copil acum, aș avea ce să îi ofer? Ce l-aș învăța?

Până de curând, răspunsul meu a fost în mod constant același: nu mare lucru.

Dar, normal, am crescut, m-am maturizat (în cele din urmă, se pare) și am început să mă gândesc tot mai serios la lucrurile acestea. Studiind comportamentul uman, domeniu care m-a fascinat toată viața indiferent de profesiile pe care le-am avut, am încercat să învăț cât mai multe din jurul meu pentru a mă pregăti pentru viitor, pentru a fi om și părinte, pentru a da mai departe puiului de om uneltele necesare pentru a se descurca și a reuși în viață.

Ce am observat este că majoritatea adulților care mă înconjoară au lacune masive în dezvoltarea lor, adică nu pot îndeplini nici sarcini minore pentru ei înșiși – de la îngrijirea personală la plata facturilor lunare și cheltuirea haotică a banilor. Puteți observa asta chiar în mediul vostru, nu o să dureze mult până când veți observa primele semne.

Bineînțeles, comportamentul uman este mult mai complex de atât, dar dacă pornim în viață fără elementele de bază este ca și cum am construi o casă fără fundație. Slow and steady wins the race, right?

Fără prea multă vorbăraie, ideea blogului a pornit de la proiectul „pui de om“. De la a așeza idei pentru mine (și pentru el) cu referire la ce o să îl învăț, la propriile mele amintiri (scrise acum în tinerețe, înainte să mă ramolesc și să uit tot), la gânduri și opinii personale, la situații bizare din România bananieră, toate vor fi cuprinse în acest blog. Mai glumesc cu soțul meu și îl întreb ce o să îl învețe pe copil, iar el întotdeauna îmi răspunde „să nu fie dobitoc“. Dacă vă uitați la The Goldbergs, Murray le spune mereu copiilor lui „Don’t be a moron!“ – ei bine, cam asta e esența.

Lectură plăcută!